Noutați

01.07.2016

3 ani de la lansarea portabilităţii numerelor în Republica Moldova

În cei trei ani de la lansarea serviciului de portabilitate a numerelor în Republica Moldova, cantitatea numerelor de telefon portate de utilizatori dintr-o rețea în alta a crescut constant.

Portabilitatea numerelor în reţelele de telefonie mobilă a fost lansată la 1 iulie 2013, iar în reţelele de telefonie fixă - la 31 iulie 2013. Moldovenii care au migrat la alt operator, dar şi-au păstrat numărul de telefon au fost tot mai numeroşi an de an: în anul 2013 au fost realizate 28.550 de portari, în 2014 s-au portat 37.685 de numere, în 2015 numărul portărilor a crescut până la 47.815 numere. Astfel cantitatea totală de portări realizate pînă la 30 iunie 2016 constituie 132.889 de numere.

La etapa actuală 121.602 numere au fost portate în rețelele telefoniei mobile, ce constituie 1.94% din numărul total de 6.260.000 numere mobile. În cazul rețelelor telefoniei fixe numărul portărilor este de 11.287 numere portate, ce constituie 0.73% din totalul de 1.544.078 numere fixe digitale din Republica Moldova.

După implementarea portabilității numerelor, Republica Moldova s-a alăturat celor peste 70 de state ale lumii, inclusiv celor 28 de ţări membre ale Uniunii Europene, unde portabilitatea funcţionează de mai mulţi ani. Spre deosebire de multe state, în țara noastră nici un furnizor implicat în procesul de portare a numerelor nu percepe vre-o taxă de la utilizatori pentru prestarea acestui serviciu.

Gestionarea serviciului de portabilitate de către Administratorul BDC se  reglementează de către ANRCETI, instituția care stabileşte regulile pentru piața de comunicații din Republica Moldova, și se realizează cu sprijinul operatorilor de telefonie mobilă si fixă, oferind posibilitatea abonaților de a-și păstra numărul de telefon atunci cand schimbă furnizorul de telefonie, ce le asigură o mai mare libertate de alegere. 

Administrarea procesului de portare a numerelor, inclusiv schimbul de informații dintre furnizori cu privire la numerele portate, se realizează prin intermediul bazei de date centralizate realizată și gestionată de compania Î.C.S “NP Base” SRL. Aceasta include o aplicație web care asigură atât publicarea pentru furnizorii de telefonie a blocurilor de numere care conțin numere portabile, cât si un motor de cautare prin intermediul caruia utilizatorii finali pot verifica operatorul spre care a migrat numărul portat. Totodată BDC va indica utilizatorului, daca Nr. nu poate fi portat din motiv, că aparține blocului de numere analogice. 

Numărul de telefon s-a transformat intr-un element de identitate personală, utilizatorii renunțând greu la acesta. În multe cazuri, utilizatorii nu profitau de noile oferte de pe piață, chiar dacă acestea erau evident mai avantajoase, deoarece era necesară schimbarea numărului de telefon pe care îl posedă persoana mulți ani şi care a dobândit o valoare sentimentală sau una economică. 

Portabilitatea numerelor de telefon înlătură spaima utilizatorilor de a se desparte de numărul personal de telefon fiind un număr de telefon pe viată!


Înapoi la noutăţi

VERIFICĂ CĂRUI OPERATOR ÎI APARȚINE NUMĂRUL ȘI POSIBILITATEA DE PORTARE

+373
S.A. Moldcell - Număr portat NU ESTE PORTAT

Exemplu de operatori de telefonie fixă / mobilă: 22151515/67818181